Se spune că în viață întâlnim oamenii de care avem nevoie pentru a trăi o bucurie sau pentru a învăța o lecție. De asemenea se mai spune și că familia nu ți-o poți alege, doar oamenii cu care vrei să legi prietenii.
Eu cred că este puțin diferit. Am impresia că de acolo de unde venim, avem posibilitatea de a ne alege părinții, bunicii și toate rudele, în funcție de ce vrem noi să experimentăm în această lume.
De aceea părinții ne sunt că niște călăuze, iar bunicii vin să îmbunătățească calitatea vieții pe care o trăim.
Când eram mică, bunicul meu obișnuia să îmi povestească despre multe locuri de poveste din țara noastră, însă poveștile legate de Brașov erau fermecătoare. Realizez acum că bunicul avea o pasiune pentru acest oraș, poate chiar era locul lui preferat, deoarece atunci când îmi mai destăinuia câte o întâmplare de acolo, avea darul să descrie totul cu lux de amănunte, în așa fel încât parcă aș fi fost și eu prezentă la acel eveniment.
Dintr-o poveste în altă, am concluzionat că Brașovul este un oraș atât de complex, încât de fiecare dacă când aflăm câte ceva nou despre el îmi doream și mai tare să văd cum arată în realitate acel decor, acea clădire, pajiște, castel sau orice despre care mai auzeam.
Timpul a trecut, iar eu am crescut. Într-o zi împreună cu câțiva prieteni cărora le povestisem de întâmplările și aventurile bunicului meu ne-am hotărât să plecăm într-o excursie de câteva zile la Brașov. Ne-am întocmit o listă de obiective, iar după 4 ore de călătorit, am ajuns în sfârșit la intrarea în oraș. Nimic nu părea să prevestească uimirea de care urma să avem parte.
Primul aspect plăcut al călătoriei noastre a fost drumul până la Brașov. Eram o gașcă de 4 prieteni dornici să descoperim dacă locurile pe unde trecuse tataie arată încă la fel cum și le amintea el.
Al doilea lucru absolut fantastic a fost cazarea. Căutasem pe internet câteva locuri frumoase unde ne putem caza și în final am ales Brasov Sweet Retreat. Găsisem un apartament cu camere spațioase, la un preț accesibil, dar surpriză cea mai mare a fost experiența jacuzzi-ului de pe balcon de unde puteai să te bucuri de o priveliște divină asupra minților ce înconjoară acest oraș misterios. Iar marele avantaj a fost faptul că eram destul de aproape de centrul istoric al Brașovului așa că ne-a prins bine să facem puțină mișcare și să abandonăm mașina în parcare pentru câteva zile.
Printre multele locuri de care îmi povestise bunicul se numără și Biserica Neagră. O biserica veche din secolul XIV, care și-a dobândit numele actual în urmă unui incendiu din anul 1689, care a distrus-o în mare parte. Se spune că a mai necesitat încă 100 de ani pentru a fi refăcută la formă din zilele noastre. Îmi aminteam de o legendă pe care o auzisem când eram micuța despre statuia unui copilaș care se află pe acoperișul bisericii, o statuie a cărei însemnătate este destul de controversată.
Legenda spune că, pe vremea construcției acestui monument, maestrul șef avea un ucenic foarte priceput și din invidie și teamă de a nu fi întrecut de către învățăcel, l-a aruncat de pe acoperișul bisericii. Ulterior maestrul a aflat cât de iubit și apreciat era de ucenicul său și cât de tare își dorea acesta să ajungă să îl impresioneze, încât invadat de tristețe și păreri de rău a construit acea statuie a unui copil care privește în jos.
Nu se știe cât de adevărată este această poveste, deoarece am mai auzit câteva variante, dar oricare ar fi motivul, statuia există, este acolo și își privește vizitatorii cu ochii triști ai unui copil sacrificat de soartă.
